Masă la școală pentru încă 570 de copii avrigeni

______________
Școala Gimnazială din Avrig este una din cele 12 școli din județul Sibiu, care vor primi de anul acesta pachețel cu mâncare la școală. Astfel, pe lângă cei aproape 1000 de elevi de la Liceul Teoretic Gheorghe Lazăr, încă 570 de copii de la Școala Gimnazială, inclusiv cei care învață la Bradu, Săcădate și Glâmboaca, vor beneficia de acest program.
"Nu ar trebui să mai existe nici în Avrig, nici în România, copii care să învețe cu stomacul gol. De aceea, atât eu, cât și doamna deputat Raluca Turcan, artizanul acestui program - pilot extrem de necesar, am făcut tot posibilul ca numărul beneficiarilor să crească și în județul Sibiu. Extinderea programului și la Școala Gimnazială este o veste foarte bună și ne dorim ca, în anii următori, toți elevii să beneficieze de el. Le doresc succes în noul an elevilor care învață în școlile și grădinițele de pe raza orașului Avrig și am încredere că, pachețelul oferit la școală va contribui semnificativ și la reducerea abandonului școlar", crede primarul Adrian David.
De aceeași părere este și directorul Școlii Gimnaziale Avrig, profesorul Laura Crișan.
"Consider că acest program va îmbunătăți participarea școlară, va asigura dezvoltarea sănătoasă a elevilor nostri și va asigura o nutriție sănătoasă și echilibrată. De asemenea, va duce la formarea unor obiceiuri sănătoase pentru elevi și la îmbunătățirea sănătății fizice. Ne bucură faptul că elevii scolilor noastre vor fi implicați în proiect si sperăm ca scopul acestui program, reducerea abandonului scolar și diminuarea absenteismului în unitățile de învățământ, se va atinge.
Elevii Școlii Gimnaziale Avrig și a structurilor Bradu, Sacadate și Glâmboaca vor beneficia de acest proiect, prin grija domnului primar Adrian David, care s-a preocupat mereu pentru bunul mers al activităților desfășurate în școlile noastre. Le mulțumim tuturor celor care s-au implicat și au reușit să includă în acest program un număr cât mai mare de copii din comunitatea Avrigului", spune Laura Crișan,
La nivel județean, peste 7700 de elevi vor primi zilnic la școală, un pachețel cu mâncare, în valoare de 15 lei. Programul "Masa la școală" este finanțat din fonduri europene și se derulează în 300 de școli din toată țara.
#incepescoala #noulanscolar #masalascoală #scoliavrig #eleviavrig #copiiavrig