Prietenii Naturii în școlile din Avrig


 Prietenii Naturii - Educație ecologică prin joacă
____________
Primăria Avrig, în parteneriat cu Liceul Teoretic “Ghe. Lazăr” Avrig, Liceul Tehnologic Mârșa și Școala Gimnazială Avrig, lansează Campania de conștientizare “Prietenii Naturii – Educație ecologică prin joacă”, un proiect dedicat școlarilor și preșcolarilor din UAT Avrig. 
Suntem de părere că orice copil trebuie să învețe să înțeleagă natura, prin orientare și educație ecologică încă de la grădiniță, pentru a dezvolta o atitudine conștientă față de mediul înconjurător.

Astfel, prin joacă, ne propunem să promovăm ideile ecologice, și să le trezim copiilor interesul față de natură, pentru a dezvolta o atitudine conștientă față de aceasta.
În cadrul campaniei de conștientizare, copiii vor fi provocați să propună rezolvări pentru anumite probleme de mediu, într-un mod distractiv, învățând să găsească singuri soluții, și să rezolve anumite probleme de mediu - gunoaie aruncate la întâmplare, deșeuri selectate necorespunzător, animale puse în pericol din cauza plasticului înghițit, etc. Educația pentru mediu va duce astfel, la creșterea unei atitudini atente și grijulii a copiilor față de natură.
Ne propunem ca, în urma campaniei, stăpânind noi cunoștințe ecologice, copiii să înceapă să ducă un stil de viață sănătos, să protejeze mediul înconjurător și să îi încurajeze și membrii familiei lor să facă asta.

În acest proiect am cooptat parteneri și colaboratori locali care să ne ajute să facem informațiile livrate mai accesibile și mai prietenoase. Proiectul se va încheia cu o competiție cu premii (câte 3 pentru fiecare ciclu de învățământ – primar, gimnazial și liceal.
Îi vom invita pe elevi să creeze, individual, un tablou vizual, pornind de la mesajele cheie ale campaniei. De asemenea, participanții se vor putea înscrie în Patrula verde a școlii, devenind voluntari activi pentru protejarea mediului înconjurător.

Activități în cadrul proiectului:
__________________________________
 
  • Școli verzi în UAT Avrig – educație ecologică în natură (parcuri, păduri din apropiere)
  •  Patrula Verde – apel pentru formarea câte unei patrule în fiecare școală/grădiniță cu reprezentanți din fiecare clasă/grupă
  •  Caravana de filme cu mesaj ecologic
  •  Școala Zero Gunoi – competiție de colectare selectivă
  •  Revoluția verde – educație ecologică prin joacă
  • Tablouri vizuale

Pe 1 Iunie, de Ziua Copilului, vom sărbători Ziua copilului care protejează mediul, cu jocuri și activități distractive în toate școlile și grădinițele din UAT Avrig.
________
Sponsorii campaniei: SC Soma SRL, SC Meva SRL, SC Somarest SRL, SC Jifa SRL, SC Lazăr Trans SRL, SC Octano SRL, Complexul Turistic Brândușa și Brambura Park.

Alte sugestii

Militari americani în vizită la Avrig
1 Decembrie, la Avrig
Masă la școală pentru încă 570 de copii avrigeni
Cursuri gratuite de ajutor de bucătar
Acces gratuit pe terenul mic de fotbal din Avrig