Avrigeni cu care ne mândrim

GHEORGHE LAZĂR (n. 5 iunie 1779, Avvrig – d. 17 septembrie 1823, Avrig) a fost un pedagog, teolog, traducător și inginer român, considerat fondatorul învățământului în limba română din Țara Românească (în 1818 a înființat în București prima școală cu predare în limba română, Școala de la Sfântul Sava).

Fiu de țăran liber, Gheorghe Lazăr a urmat scoala primară la Avrig avându-l ca dascăl pe Ioan Barac apoi a studiat la Liceul Piarist din Cluj, ale cărui cursuri le-a urmat între 1798-1805. Excepție a făcut anul 1802, în care a urmat cursurile Liceul Catolic din Sibiu. După obținerea bacalaureatului la Cluj obține o bursă plătită de Biserica Ortodoxă, din fondul sidoxial pentru a studia la Viena în vederea urmării unei cariere ecleziastice. La Viena a urmat studii superioare de filozofie, istorie și de științe fizico-matematice, Ulterior a studiat și teologia. Întors în Transilvania, la Sibiu, a fost hirotonit arhidiacon și a obținut un post la Școala teologică ortodoxă. A tradus în limba română o serie de lucrări cu caracter pedagogic și chiar un manual de pedagogie.

În Țara Românească Gheorghe Lazăr se manifestă ca promotor al ideii de înființare a unei școli românești la cel mai înalt nivel științific posibil pe atunci, într-o vreme în care învățământul se desfășura în limba greacă. Sprijinit de Iordache Golescu și constantin Bălăceanu, a trebuit să ducă o muncă intensă cu cei care susțineau că limba română este prea săracă pentru a exprima adevărurile științei. La 24 martie 1818, obținând aprobarea pentru înființarea școlii românești, și-a început activitatea într-un local impropriu din centrul capitalei, la Sfântul Sava. La început, elevii săi erau băieți de mici meseriași, târgoveți și dascăli, pentru că odraslele boierești frecventau în continuare școala grecească. Noua instituție a devenit curând principalul focar de consolidare și difuzare a culturii românești. Din prima generație de elevi au făcut parte, printre alții, Petrache Poenaru, Daniel Tomescu, Simion Marcovici și alții.

Sursa: Wikipedia

---------------------

SAMUEL VON BRUKENTHAL a fost guvernator al Transilvaniei între anii 1777-1787.

Printre moștenirile lăsate se numără reședința de vară și parcul baroc din Avrig.

--------------------

VASILE STOICA (cunoscut sub numele de Basil Stoica, născut pe 1 ianuarie 1889, în avrig, județul Sibiu și decedat pe 27 iulie 1959, în Ilfov, a fost un diplomat, publicist, analist politic și asistent apropiat al lui Tomáš Masaryk și Ionel I.C. Brătianu. Vasile Stoica a făcut parte din corpul diplomatic al Ministerului Regal al Afacerilor Străine din București la rangul miniștrilor plenipotențiari clasa I în funcție, alături de Victor Cădere, Vasile Grigorcea, Raoul Bossy, Ion Christu, Gh. Davidescu sau Frederic C. Nanu, care au activat sub conducerea lui Take Ionescu, I. G. Duca, Nicolae Titulescu, Grigore Gafencu sau Mihai Antonescu.

Vasile Stoica a terminat școala elementară din Avrig, după care a urmat cursurile școlii ortodoxe de la Brașov și pe cele ale Liceului Maghiar de Stat din Sibiu. Apoi a studiat la Facultatea de Litere a Universității din Budapesta (1909-1913), cu specializări la Paris (două semestre) și București. Interesul pentru politică se manifestă de timpuriu, Vasile Stoica devenind membru al Partidului Național Român din Transilvania și Ungaria încă din 1909. În octombrie 1913 a devenit președinte al organizației culturale „Petru Maior” a studenților români din Budapesta.

În perioada 1913-1914 Vasile Stoica a fost profesor la "Școala de fete" a Astrei din Sibiu, având apoi funcția de redactor la cotidianul Românul din Arad, în perioada august - septembrie 1914. O dată cu începerea Primului Război Mondial, având gradul de sublocotenent, a fost mobilizat în armata austro-ungară, de unde, datorită orientărilor sale pro-antantiste, pleacă în scurt timp în România. Cunoscător de 14 limbi străine, Vasile Stoica a luptat pentru fondarea, recunoașterea internațională și consacrarea României Mari.

Vasile Stoica a fost cel care a redactat „Proclamațiile către Țară și Armată” lansate de regele Ferdinand I cu prilejul intrării României, în august 1916, în Primul Război Mondial. S-a remarcat prin participarea sa ca voluntar în acest război, fiind rănit de două ori și operat în mai multe rânduri la Iași, obținând astfel decorația „Virtutea Militară”.

Prin decizia din 5-18 aprilie 1917 a Guvernului Ionel I. C. Brătianu, Vasile Stoica este trimis împreună cu președintele Ligii Culturale, Vasile Lucaciu, și cu preotul Ioan Moța în SUA, pentru prezentarea în fața opiniei publice americane a motivelor pentru care România a intrat în războiul mondial precum și pentru înrolarea voluntarilor transilvăneni din Lumea Nouă într-o legiune sub drapel american (peste 15000 de oameni), pentru frontul din Franța. Vasile Stoica a fost colaborator al cotidienelor americane The New York Times, The Washington Post, The New York Herald Tribune, The New Republic, The Literary Digest și a cooperat cu membrii emigrației române din SUA pentru cauza națională, cum au fost Epaminonda Lucaciu, Nicoale Lupu și Ludovic Mrazec. În iulie 1917, este primit de șeful Departamentului de Stat al SUA, Robert Lansing și de titularul Apărării, N. Baker, pentru ca la sfârșitul anului 1917, cu prilejul ținerii unor conferințe, să-l întâlnească pe Theodore Roosevelt. Astfel, activitatea diplomatică a lui Vasile Stoica a crescut în importanță și în intensitate începând din anul 1918, aceasta datorându-se susținerii pe care a avut-o din partea lui Constantin Angelescu prin Legația României din Washington nou înființate, unde a avut ocazia să stabilească strânse raporturi cu viitori liderii ai Cehoslovaciei, Poloniei sau Serbiei: Thomas G. Masaryk, Ignacy Jan Paderewski, H. Hinkovici. Împreună cu cei trei a participat la întâlnirea de nivel înalt de la Casa Albă, la data de 20 septembrie 1918, cu Woodrow Wilson, autorul celor paisprezece puncte ale proiectului pentru restabilirea păcii în Europa după încheierea Primului Război Mondial.

Vasile Stoica a participat, în perioada 22 iunie/5 iulie 1918, în calitate de cofondator, la înființarea Ligii Naționale a Românilor din America, fiind ales președinte. Liga a fuzionat, în data de 13 septembrie 1918, cu Comitetul Național Român din Transilvania și Bucovina fondat, în 17-30 aprilie 1918, la Paris, sub președinția lui Traian Vuia. În februarie 1919 a participat, ca ofițer de legătură între delegațiile engleză și americană, la Conferința de Pace de la Paris, la propunerea lui Ion I.C. Brătianu.

Începând din 16 iulie 1921 intră în Ministerul Afacerilor Străine din București, unde devine, în perioada 1930 - 1936, ministru plenipotențiar la Tirana și Sofia. În perioada 1937 - 1939 a fost ambasador în Țările Baltice. În perioada 1939 - 1945 a fost secretar general al Ministerului Afacerilor Externe, iar în 1946, dr. Petru Groza îl trimite la Conferința de Pace de la Paris pentru a susține cauza României ca țară cobeligerantă.

O dată cu instaurarea comunismului în România, Vasile Stoica refuză să se înscrie în Partidul Muncitoresc Român, fapt ce a cauzat începerea unei perioade de șapte ani de detenție, 1948 - 1954. În 1957 este arestat din nou și condamnat la 10 ani de închisoare. Moare doi ani mai târziu la închisoarea Jilava.

„Am trăit modest, dar demn, sunt om de caracter și de linie dreaptă. Mi-am făcut cariera de la coarnele plugului țărănesc până la cel mai înalt grad diplomatic prin muncă, talent și hărnicie; îmi ador țara și poporul meu românesc căruia i-am servit cu devotament neclintit toată viața mea. Am fost un pasionat al carierei mele convins că numai cu pasiune poți realiza o operă atât de importantă.” - Cicerone Ionițoiu, Cartea de aur a rezistenței românești împotriva comunismului, I, București, Tip. "Hrisovul", 1995, p. 154.

Sursa: Wikipedia
--------------------
MARIA SPIRIDON a fost o cunoscută creatoare de artă populară, fondatoarea unei școli de țesut-cusut, a dus faima artei țesutului din Țara Oltului până în SUA și Canada.
Muzeul Avrig găzduiește o expoziție de artă populară, intitulată “Maria Spiridon” în cinstea acestei figuri proeminente din lumea artei și meșteșugului popular, creatoare a sute de materiale realizate la războiul de țesut. Tot aici pot fi admirate piese de port popular, obiecte utile în gospodărie specifice locului, articole de sticlărie și icoane pe sticlă.
------------------------

DUMITRU MAREȘ  (n. 18 aprilie 1932 - d. 6 noiembrie 1977) a fost profesor universitar, fondator al Facultații de Studii Economice din Timișoara, coordonatorul primului manual românesc de „Economia industriei”.
-----------------------------
ILIE V. SPIRIDON (n. 30 iunie 1916 - d. 27 august 1971) - membru al mișcării culturale de la Sibiu în perioada 1940 - 1942, grupul „Thetis”, a studiat dreptul și teologia, scriitor, a scris proză, teatru, poezie („Cu sufletul Înalt”), a tradus din Rainer Maria Rilke, Heine și Omara Kayyam.  
-----------------------------
AUGUSTIN CÂNDEA, reputat medic chirurg, a pus împreună cu Victor Babeș bazele clinicii de chirurgie din Timișoara. Bustul său se găsește azi în fața Clinicii de Obstretică și Ginecologie din Timișoara.